Universitatea de Stat din Moldova și-a reconfirmat poziția de lider printre universităţile din Republica Moldova, potrivit ediției din iulie 2019 a clasamentului mondial Ranking Web of Universities (Webometrics), un top realizat de Consiliul Superior pentru Cercetări Ştiinţifice din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Inovării al Spaniei.

Conform datelor Ranking Web of Universities, Universitatea de Stat din Moldova (USM) conduce clasamentul instituțiilor de învățământ superior din țară, situându-se pe locul 236 în Europa Centrală și de Est, 1030 în Europa și 3234 în lume. Locul secund în acest top, la nivel național, este ocupat de Universitatea Tehnică a Moldovei (numărul 3344 mondial), iar cel de-al treilea – de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” (locul 7425 din lume).

USM, cea mai mare instituție de învățământ superior de tip clasic din RM, îmbină armonios procesul didactic cu cel de cercetare, colaborând în acest sens cu peste 112 universități din 28 de țări. Universitatea de Stat din Moldova continuă să-și extindă și consolideze cooperarea academică și prin asocierea la consorțiile universitare internaționale (CUMRU, Consorțiul Universitaria ș.a.)

www.webometrics.info/en/Europe